Universitatea de vară Vasile Voiculescu a fost fondată în anul 2004 la inițiativa d-lui prof. dr. V. Bistriceanu de către un grup de medici buzoieni (dr. Doina Bunea, istoric Olivia Cerga, dr. Adriana Ciurea, dr. M. Citrea, dr. Lucia Drăgan, dr. V. Ioniță, dr. Maria Ușurelu) cu sprijinul catedrelor de medicina familiei din mai multe centre universitare (București, Iași, Constanța, Arad).
Un aport deosebit l-a adus dl. prof. univ. dr. A. Jompan, Decanul Facultății de Medicină Vasile Goldiș din Arad, Președintele Colegiului Medicilor Instructori de Medicina Familiei, Președintele Comisiei de Medicina Familiei din cadrul Ministerului Sănătății, Rectorul onorific al Universității de vară Vasile Voiculescu.
De la înființare și până în prezent (2007) s-au desfășurat trei ediții anuale cu câte două sesiuni fiecare, la acestea participând de-a lungul timpului peste 900 de cursanți din țară și străinătate.
Începând cu ediția a II-a, în cadrul Universității s-au organizat și desfășurat concomitent cursuri pentru cadrele medii, în medicina primară munca în echipă fiind o constantă benefică.
Desfășurată sub patronajul spiritual al lui Vasile Voiculescu, pe locurile de naștere ale acestui adevărat sfânt al intelectualității române. Universitatea de vară - de la Poiana Pinului, din munții Buzăului, a înregistrat o creștere a audienței de la an la an. Aceasta și prin datul divin al locurilor mirifice cât și prin oblăduirea patronului spiritual Vasile Voiculescu, unul dintre cei iubiți de Bunul Dumnezeu care ne-a lăsat exemplul unui medic de familie desăvârșit cât și o exprimare sublimă a geniului spiritualității poporului român.
Universitatea de vară Vasile Voiculescu se dorește a fi un pios omagiu adus anual doctorului fără de arginți Vasile Voiculescu, atât de drag nouă celor cu inima curată din prima linie a asistenței medicale unde a existat și nemuritorul nostru patron spiritual.
Cu siguranță, o motivație la fel de puternică a evoluției crescânde a acestei manifestări o constituie și îmbinarea laturii științifice cu teme de mare interes și deosebita actualitate cu îmbinarea frumuseților locurilor, cu frumuseți create de om. În cadrul fiecărei ediții s-au vernisat expoziții de artă plastică, s-au lansat cărți, au fost prezenți artiști plastici și scriitori de renume (P. Dobrin, M. Hlihor, T. Stănescu, Georgeta Hlihor, Alina Stănescu, F. Popescu, Gh. Neagu, M. Ifrim etc.)
|
|
|